“Pensamentos extraviados”, de Emil Cioran: aforismos inéditos de RAZNE

(n.t.) Revista Literária em Tradução, ano IX, vol. 2, dezembro de 2019

O TEXTO: Seleção de “pensamentos extraviados” a partir de Razne (1945-46), um dos últimos livros em romeno de Cioran, escrito pouco antes de adotar o francês como língua de expressão. A obra, que ficou perdida por mais de meio século, até ser publicada postumamente em 2012, apresenta uma série de aforismos emblemáticos do filósofo trágico, herdeiro de Nietzsche, de um escritor dividido entre duas línguas, entre duas “pátrias linguísticas”.

Texto traduzido: Cioran, E.M. Razne. Bucuresti: Humanitas, 2012.

O AUTOR: E.M. Cioran (1911-1995), escritor e filósofo franco-romeno, nasceu em Rașinari, na Romênia. Mestre do aforismo em língua francesa, na qual se consagrou como distinto aforista e ensaísta, é um emblemático caso de bilinguismo, tendo escrito diversos livros em seu idioma materno, o romeno, e também em francês, após sua ida a Paris. Sua obra é marcada pelo contraste entre um pessimismo inconsolável e a leveza irreverente do estilo.

O TRADUTOR: Rodrigo Menezes é doutor em Filosofia pela PUC-SP, pesquisador da obra de Cioran, tradutor e editor do Portal E.M. Cioran Brasil (2010-2020), no WordPress e YouTube. Para a (n.t.) já traduziu ensaios de Cioran e a poesia de Héctor Escobar Gutiérrez.


De Razne

Em nós, não existe o instinto de morrer. Só assim se explica que entre a vida e a morte, no fundo, igualmente insuportáveis, a primeira seja privilegiada e a segunda, deserdada. A vida é uma coisa insuportável à qual pertencemos por tradição; que conhecemos pelo sangue – enquanto que a morte a aprendemos sem nunca conhecê-la – e mais: sem o interesse de conhecê-la.

*

În noi nu există instinctul de a muri. Numai așa se explică de ce viața şi cu moartea, în fond egal de insuportabile, întâia e privilegiată, pe când a doua e dezmoștenită. Viaţa este un insuportabil în care avem tradiție; pe care-o știm prin sânge – pe când moartea o învățăm, fără s-o știm vreodată – și ce-i mai mult: fără interesul ca s-o știm.


Não aceitei meu fim exceto quando me surpreendi desta aceitação, que vem possivelmente de uma voz estranha ao sangue e à vigília.

*

Nu mi-am acceptat sfârșitul decât surprins eu însumi de această acceptare, venită parcă dintr-o voce străină și sângelui și veghii.


A esterilidade é uma histeria do essencial. Tudo parece isento de valor; tudo é equivalente; e o que é mais importante, impossível de encontrar. As coisas do mundo jazem anuladas e rançosas aos pés do espírito.

*

Sterilitatea este o isterie a esențialului. Orice pare lipsit de valoare; totul e echivalent; ceea ce e mai important, imposibil de găsit. Subiectele lumii zac șterse și stătute la poalele duhului.


Última nostalgia: baixar até o fundo com o sol.

*

Ultima nostalgie: a te duce la fund cu soarele.


Último cansaço: acreditar que se sonhou com todos os mundos possíveis.

*

Ultima oboseală: a crede c-ai visat toate lumile posibile.


Ser estrangeiro em todo país, em qualquer mundo: elevar seu estado jurídico à qualidade metafísica.

*

A fi străin în orice țară, în orice lume: a-ți ridica starea juridică la calitate metafizică.


A única esperança do homem é encontrar a esperança.

*

Singura speranță a omului e că va găsi speranța.


O sono nos devolve a matéria. Eis o sentido geral do repouso. – A vida é a tormenta e a loucura da matéria. A morte cotidiana das noites é o único remédio encontrado pela natureza para curar-se da vida.

*

Somnul ne redă materiei. Acesta-i sensul general al odihnei. – Viața este vijelia și nebunia materiei. Moartea zilnică a nopților e singurul leac prin care natura se vindecă de viață.


Essas manhãs em que a alma, oprimida pelos gemidos das noites, estremece como um vulcão, pronta para verter sobre o universo a lava da demência e da infelicidade.

*

Acele dimineți în care sufletul, îngreuiat de gemetele nopților, se cutremură ca un vulcan, gata să-și verse peste univers lava demenței și a nefericirii.


A nostalgia é a forma mais doce de alienação mental, de nossa inclinação para conceber outro mundo.

*

Nostalgia e forma cea mai dulce a alienației mintale, a aplecării noastre de a concepe o altă lume.


Estar no tempo, com menos proveito que Deus antes da Criação – imaginar e atingir o limite absoluto da inutilidade.

*

A sta în timp, cu mai puțin folos decât Dumnezeu înainte de Creație – a închipui și a atinge limita absolută a inutilității.


Antes de compreender a absurdidade da vida pelos acontecimentos, nossa sensibilidade já a conhecia, sem ter a coragem de confessá-la.

*

Înainte de a înţelege prin evenimente absurditatea vieții, simțirea noastră o cunoștea, fără curajul de-a o mărturisi.


Para quem é afetado pelo mal da vida, os remédios não são menos nocivos que os venenos, por serem, em igual medida, expressões e instrumentos deste mundo. E ainda que o fossem de outro, sua consciência não poderia ser adoçada por nenhuma cura. Esse mal coexiste com o ser – e só pode cessar com ele. Apenas descansando em nossas próprias cinzas podemos esquecê-lo. A tumba é a única farmácia da melancolia.

*

Pentru cel atins de răul viețuirii, leacurile nu sunt mai puțin vătămătoare ca otrăvurile, ele fiind în egală măsură expresii și unelte ale acestei lumi. Și chiar de-ar fi ale alteia, conștiința lui nu poate fi îndulcită de nici un fel de tămăduire. Acel rău coexistă ființării – și nu poate înceta decât deodată cu ea. Doar odihnindu-ne în propriul scrum suntem în stare a-l uita. Mormântul e singura farmacie a melancoliei.


Todos os defeitos do mundo não vêm da preguiça e do descuido, mas do excesso de diligência. A condição normal da vida implica um ritmo lento, uma cadência serena. Mas o homem acelerou o tempo, criou, a partir da sucessão dos instantes, um espaço ofegante e de suor. Em sua carreira, atraído por sabe-se lá o quê, não tem como parar, animal desenvolto sedento de fatalidade e mortalmente ébrio de ambição. O imenso trabalho do qual é capaz só é possível porque ninguém se dá conta do motivo pelo qual trabalha. A julgar pelos resultados, há pelo menos um argumento a seu favor? A destruição é ao menos equivalente à criação. O esforço é um estatismo em tensão; é a identidade do turbilhão. As nações afetadas pelo acosso do trabalho se exauriram e extinguiram mais rápido que as lentas e calmas. Para que trabalhar se não para esquecer esta pergunta: para quê? Pode ser que a diligência não seja mais que a queda das nações e dos indivíduos agindo para evitar esta resposta; a sede de acumular mal sobre mal para não ter que encarar o Mal de frente. É o destino de todo formigueiro. Mas a sociedade é mais do que isso: um formigueiro que desmorona por excesso de zelo. Formigas enlouquecidas pelo fardo de suas próprias virtudes…

*

Toate metehnele în lume nu vin din lenevie și din nepăsare, ci din excesul de hărnicie. Condiția normală a vieții implică un ritm lent, o cadență molcomă. Dar omul și-a accelerat timpul, a creat din succesiunea clipelor un spațiu de gâfâială și de sudoare. În fuga lui, ahtiat după nu se știe ce, n-are cum să se oprească, animal sprinten și dornic de fatal și beat-mort de sârguință. Munca imensă de care e în stare nu e posibilă decât prin faptul că nimeni nu-și dă seama de ce muncește. Judecată după rezultate, există un singur argument în favoarea ei? Distrugerea e cel puțin echivalentă creației. Efortul este o rămânere pe loc în tensiune; este identitatea vârtejului. Neamurile atinse de pacostea hărniciei s-au istovit și stins mai repede decât cele domoale și cuminți. La ce bun munca decât la a uita aceeași întrebare: la ce bun? S-ar putea ca hărnicia să nu fie decât prăvălirea națiilor și-a indivizilor în acțiune pentru a evita acel răspuns; setea de a acumula rău peste rău pentru a nu privi Răul în față. E destinul oricărui mușuroi. Societatea e totuși ceva mai mult: e un mușuroi ce se prăbușește din exces de zel. Furnici înnebunite de povara propriilor lor virtuți…


O que é a alma? Tudo o que em nós se recusa a fazer parte do mundo. Um cuidado infinito de si. Seu único papel é devorar-se a si própria, não podendo ser senão seu próprio canibal.

*

Ce e sufletul? Tot ce în noi refuză a face parte din lume. O împărtășire nelimitată din sine. Rostul lui e să se devore pe sine însuși, neputând fi altceva decât propriul său canibal.


Os pensamentos deveriam ter a perfeição impassível das águas mortas ou a concisão fatal do raio.

*

Gândurile ar trebui să aibă perfecțiunea impasibilă a apelor moarte sau conciziunea fatală a trăsnetului.


A vida é um acidente… permanente – e que só parece real graças à alternância contínua entre monotonia e horror.

*

Viața este un accident… permanent – și care pare realitate doar prin alternanța continuă a monotoniei și ororii.


As dores são incompatíveis com o sol – mas o sol as expõe todas à luz. Tudo o que escondemos na noite, as possibilidades de suspiro, e todos os suspiros, se estendem instantaneamente à sua vista, seus raios se partem e ele jaz, cegado por nossas dores, no túmulo de sua própria luz.

*

Durerile sunt incompatibile cu soarele – și soarele le scoate pe toate la lumină. Tot ce am ascuns în nopți, posibilitățile de suspin și toate suspinele se întind deodată în văzul lui, razele i se frâng și el zace, orbit de durerea noastră, în mormântul propriei sale lumini.


Aqueles que não espalham a seu redor um cheiro de fracasso, dificilmente se poderia dizer que viveram. A decomposição é o único rastro que deixa a passagem pela vida, essa estranha podridão da matéria. A criação e a destruição são direções diferentes da mesma substância que se afirma desintegrando-se.

*

Cei ce nu împrăștie în jurul lor o mireasmă de ratare, cu greu se poate spune c-au trăit. Descompunerea e singura urmă pe care o lasă pașii vieții, acest putregai ciudat al materiei. Creația și distrugerea sunt direcții diferite ale aceleiași substanțe ce se afirmă destrămându-se.


O dia em que não formulei algumas definições, se evaporou sem remédio. Sem elas, não temos nenhum meio para contradizer o nosso nada. Quando milhares delas forem encontradas para a morte, me parecerá que não é mais importante morrer.
A sabedoria é o último cansaço ao qual nos conduz o exercício das definições.

*

O zi în care n-am formulat câteva definiții s-a evaporat fără leac. În afară de ele, n-avem nici un mijloc prin care să ne infirmăm neantul. Când mii din ele voi fi găsit morții, îmi va părea că nu mai este important să mor.
Înțelepciunea este ultima oboseală la care ne duce exercițiul în definiții.


Não há solução para nada, eis a premissa da qual deveríamos todos partir na construção de atos e pensamentos. Na realidade, tudo o que fazemos e pensamos procede da negação dessa premissa. A existência humana, por si só insolúvel, baseia-se exclusivamente na idolatria da Solução, ou seja, em uma concepção moral do tempo. Toda vitória da vida é uma crise do rigor do espírito.

*

Nu există nici o soluție pentru nimic, iată premisa de la care ar trebui să plecăm cu toții în construcția actelor și a gândurilor. În realitate, tot ce facem și gândim purcede din negația acestei premise. Existența umană, insolubilă în sine, se sprijină exclusiv pe idolatria Soluției, adică pe o concepție morală a timpului. Fiece izbândă a vieții este o criză a rigorii duhului.


O que significa ser cético? Não acreditar ser o centro do mundo. Mas basta um momento de desatenção, um instante de fragilidade da consciência, para que nos reinstalemos prontamente no mais antigo e vital dos erros.
Todo humano – nos instantes de não lucidez, ou seja, na quase-totalidade dos instantes temporais – age como se fosse o princípio e o fim de tudo o que existe. A atenção a nossos limites é tudo o que há de mais antinatural; contradiz nossos reflexos e atos. O humano é uma pluma que se dissolve no absoluto – salvo nos momentos em que toma consciência. Ora para, ora fica; não mais se dissolve. Todo ato é uma sabotagem da Divindade, pois todo ato – desde que o realizamos – parece-nos tudo o que pode haver de mais importante sob o sol e além dele. Sem essa ilusão, não podemos realizá-lo.
Entre a dúvida e qualquer gesto, de qualquer natureza, há uma oposição maior que entre o suicídio e o casamento. Fazer algo significa isolar uma possibilidade e investi-la de títulos especiais, de promovê-la incondicionalmente, enquanto que na dúvida nivelamos as diferenças de relevo percebidas por nosso desejo. Não só preferimos alguma coisa, nós nos preferimos – sem a reserva de um ponto de referência que humilhe nossa condição pela sua exterioridade. Mesmo quando não aderimos a nada, o orgulho nos obriga a aderir a nós mesmos, sendo ele sempre mais forte que a consciência clara de si e das coisas. E se chegamos às vezes, em uma breve ausência de vaidade, a nos ver como somos, esta revelação fugaz é fruto de uma crise, e não de uma situação normal do ser. O sentimento de nossa importância se avizinha à loucura, da qual as pessoas estão mais próximas do que da lucidez. É preciso, na verdade, estar louco, ou quase, para encontrar uma razão no que se faz, para sacrificar o tempo vazio a um ato qualquer, quando sua consciência descobre que tudo o que você faz será fatalmente igual a qualquer outra coisa, que nada pode ser de outra maneira. Por outro lado, suprimida esta loucura, a existência humana não tem mais interesse, nem mistério.

*

Ce înseamnă a fi sceptic? A nu te crede centrul lumii. Dar e destul un moment de neatenție, o clipă de fragilitate a conștiinței, ca să ne reinstalăm deodată în cea mai veche și mai vitală eroare.
Fiecare om – în clipele ce nu sunt luciditate, deci în quasi-totalitatea șiragului temporal – procedează ca și cum ar fi începutul și sfârșitul a toate ce sunt. Atenția la limitele noastre e tot ce poate fi mai nefiresc; ea e în contradicție cu reflexele și cu actele. Omul este un fulg care se desfășoară în absolut – afară numai de momentele în care își dă seama. Atunci se oprește, atunci stă; nu se mai desfășoară. Orice act este o sabotare a Divinității, fiindcă orice act – din moment ce-l îndeplinim – ne pare tot ce poate fi mai important sub soare și dincolo de el. Fără această iluzie, nu l-am putea îndeplini. Între îndoială și orice gest de orice natură, este o opoziție mai mare decât între sinucidere și căsătorie. A face ceva înseamnă a izola o posibilitate și-a o investi cu titluri speciale, a o promulga în necondiționat, pe când în îndoială nivelăm diferențele de relief pe care le percepe dorința noastră. De [în]dată ce preferăm ceva, ne preferăm – fară rezerva unui punct de reper care ne-ar umili condiția prin exterioritatea lui. Și chiar de n-am adera la ceva, orgoliul ne obligă să aderăm la noi înșine, el fiind totdeauna mai tare decât conștiința clară de sine și de lucruri. Că uneori ajungem să ne vedem așa cum suntem, într-un scurt popas în zădărnicie, această dezvăluire trecătoare e fructul unei crize, și nu al unei situații normale a ființei. Sentimentul importanței noastre este mai repede vecin nebuniei, de care oamenii sunt mult mai aproape decât de luciditate. Trebuie, într-adevăr, să fii nebun, sau aproape, pentru a găsi o rațiune în ceea ce faci, pentru a sacrifica timpul vid unui act oarecare, când mintea îți descoperă că orice ai face este fatal din rândul celor oarecare, ca nici nu s-ar putea altcum. – De altă parte, această nebunie suprimată, existența umană nu mai are nici interes, nici mister.


A frivolidade e a renúncia são as únicas atitudes que pode adotar um espírito despido de ilusões. A “realidade” não existe, apenas aparências ou nada. Você pode se entregar a ambas; não necessariamente a sério, pois não operamos no é. Ser é um verbo que se conjuga na irrealidade e que assume a dignidade de substantivo apenas para cegar nosso desejo.

*

Frivolitatea sau renunțarea sunt singurele atitudini pe care le poate adopta un spirit dezrobit de iluzii. „Realitate” nu există, ci numai aparență sau neant. Amândurora te poți dărui; n-ai nevoie să fii serios, căci nu operezi în este. A fi e un verb ce se conjugă în irealitate și care-și asumă demnitatea de substantiv doar prin orbirea dorinței noastre.


Sinto uma imensa compaixão por tudo o que existe – e por isso não tenho nenhuma esperança. O fio do tempo se desdobra como um comentário a um suspiro sem sentido. A vontade de viver é um sofrimento infinito graças à qual, porém, suportamos todos os demais sofrimentos.

*

Mi-e o imensă milă de tot ce există – și de aceea n-am nici o speranță. Firul timpului se deapănă ca un comentariu la un suspin făr’de-nţeles. Dorința de viață  e-o nesfârșita suferință prin care îndurăm, însă, tot restul suferințelor.


Tendo encontrado milhares de motivos que me ligam à terra, nunca de uma só vez, mas ao listá-los no curso dos dias, nenhum foi suficientemente forte e convincente para matar em mim a tentação do desprendimento, ou ao menos diminuir o prestígio do desenraizamento.

*

Am găsit mii de motive care să mă lege de pământ, dar niciodată deodată, ci înșirându-le în cursul zilelor, nici unul n-a fost destul de tare și de convingător ca să-mi ucidă ispita nepământului sau să micșoreze măcar prestigiul despământenirii.


Um astrônomo constata presença de vida em Marte, acreditando ter identificado certos fenômenos de decomposição na superfície do planeta. Essa é a mais profunda dedução já feita sobre a vida, o mais simples e revelador dos raciocínios que dizem tudo. Pois tudo o que vive porta o mesmo signo: a necessidade de deixar de viver.

*

Un astronom constata prezența vieții în Marte, din a fi crezut a identifica anumite fenomene de descompunere la suprafața planetei. Deducția lui e cea mai profundă deducție care s-a făcut vreodată asupra vieții, e cel mai simplu și mai revelator dintre raționamentele care spun tot. Căci tot ce viază are un singur semn: necesitatea ineluctabilă de a nu mai via.


Tanto o amor quanto o ódio conferem demasiada importância ao homem. A religião se equivoca, assim como o cinismo; Jesus e o Diabo exageram igualmente. Em toda criatura há bondade e maldade na mesma medida. Uma alma pura não sobreviveria um dia; a existência só é possível graças à impureza de nossa composição. Na atmosfera da vida, os anjos perdem as asas, e nós, quando acreditamos nos elevar, na verdade resistimos à queda, essa lei não escrita, mas eterna, de todas as criaturas. E se a sabedoria tivesse algum sentido, então seria uma patinada com estilo, a fria impassibilidade de chegar ao fundo.

*

Atât iubirea cât și ura de oameni acordă prea multă importanță omului. Religia greșește ca și cinismul; Isus exagerează ca și Diavolul. În fiecare făptură zace bunătatea și răutatea în aceeași măsură. Un suflet curat n-ar putea viețui nici măcar o zi; existența e posibilă datorită compoziției noastre impure. În climatul vieții, îngerilor le cad aripile, iar noi când credem a ne înălța rezistăm doar căderii, care-i legea nescrisă, dar veșnică a tuturor făpturilor. Și dacă înțelepciunea ar avea vreun rost, atunci ea ar fi lunecarea-n stil, în nepăsarea rece a ducerii la fund.


A existência é uma convenção, não um sonho. Mas combinamos entre nós em nos comportar como se ela fosse, fiéis a um laço que só nos proporciona dores e tormentos. Acontece que estes, resultantes de uma irrealidade, são supremamente reais – e assim sancionamos o acordo inicial com atributos de vigorosa eficiência. Os sofrimentos da carne e as inquietudes do espírito clamam pela realidade, exigindo violentamente uma confirmação. Por mais que a mente se oponha, eles triunfam. As dores reclamam o suporte do ser; e devemos providenciá-lo, sacrificando as considerações da teoria. O mundo entrou no campo da consciência por ocasião da primeira dor; antes, nada o registrava – e era como se não existisse. Quanto mais sofremos, mais furiosamente se revela sua existência, até a dor abarcá-lo por completo e suplantá-lo, para que não mais exista. A dor criou e anulou o mundo.

*

Existența este mai repede o convenție decât un vis. Ne-am înțeles între noi să ne comportăm ca si cum ea ar fi și să persistăm cu fidelitate într-un legământ ce nu ne aduce decât dureri și spaime. Se-ntâmplă însă că acestea, rezultate dintr-o irealitate, să fie suprem reale – și astfel ajungem să sancționăm acordul inițial cu atribute de vajnică eficiență. Suferințele cărnii și neliniștile duhului strigă după realitate, îi cer violent adeverirea. Oricât mintea s-ar împotrivi, ele izbândesc. Durerea reclamă suportul firii; noi trebuie să i-l dăm, sacrificând considerațiile teoriei. Lumea a intrat în câmpul conștiinței cu prilejul întâiei dureri; înainte nimic n-o înregistra – și era ca și cum n-ar fi. Cu cât suferim mai mult, ea ni se dezvăluie mai furios existentă, până ce durerea o învăluie complet și i se substitue, ca la urmă să nu mai fie. Durerea a creat-o și a anulat-o.


A faculdade de difamar o universo é a maior dádiva que o espírito já concedeu ao coração inconsolável.

*

Facultatea de a defăima universul e cel mai mare dar pe care spiritul l-a făcut vreodată inimii neconsolate.


Neste mundo existem apenas duas forças opostas que, neutralizando-se, produzem o equilíbrio aparente e instável que permite o simulacro de vida em que operamos: a loucura e a polícia.

*

În lumea aceasta există doar două forțe potrivnice, care neutralizându-se creează echilibrul aparent și instabil ce îngăduie simulacrul de viață în care ne desfășurăm: nebunia și poliția.


Tudo o que não seja uma visão pura do nada é um castelo no ar. O universo é tecido pela laboriosidade do delírio. Arte, estado, religião, amor e ódio – formas da mesma estupidez. A cosmogonia é fruto do imenso calafrio da ignorância.

*

Orice nu e viziune pură a neantului e construcție în vânt. Universul e țesut de hărnicia smintelii. Artă, stat, religie, iubire și ură – forme ale aceleiași neștiințe. Cosmogonia este fructul unui imens fior al ignoranței.


O suspiro como negação do progresso…

*

Suspinul ca negație a progresului…


O tédio é o martírio dos que não vivem ou morrem por uma crença.

*

Plictiseala este mucenicia celor ce nu trăiesc sau mor pentru o credință.


Ter uma alma inclinada à rebelião; odiar convulsivamente as injustiças sob o sol; estremecer sob o sopro bestial de seus semelhantes; ser apunhalado pelo sorriso assassino da criatura e maldizer a Criação, materialização demasiado visível da ideia de injustiça; –
…e, em virtude de um resíduo de filosofia e dos ensinamentos da experiência, não poder fazer nada, renunciar à revolta, capitular no inconsolável e nas vãs consolações.

*

A avea un suflet pornit spre răzvrătiri; a urî convulsiv injustițiile de sub soare; a te cutremura sub suflarea bestială a semenilor; a fi înjunghiat de rânjetul ucigaș al creaturii și a afurisi Creația, solidificare prea vizibilă a ideii de nedreptate; –
… și, dintr-un rest de filozofie și din învățămintele experienței, a nu putea face nimic, a renunța la actul de revoltă, a capitula în nemângâiere și-n consolările deșertăciunii.


A diferença entre ser e não ser é a mesma que existe entre a náusea e sua ausência.

*

Deosebirea între a fi și a nu fi este aceea dintre greață și absența ei.


A nação é a forma assumida pelo pecado original, apoiado pela polícia.
A sociedade – a multiplicação, no plano da ordem, da Queda original, que não foi forte o suficiente para eternizar o caos.

*

Națiunea este forma pe care a luat-o păcatul originar, sprijinit de poliție.
Societatea – multiplicarea pe planul ordinei a Căderii inițiale, neîndestul de puternică pentru a eterniza haosul.


Tudo o que adoça a visão implacável do mal é utopia.

*

Tot ce îndulcește viziunea implacabilă a răului e utopie.


Que a teologia tenha concebido o homem à imagem e semelhança de Deus é a coisa mais incompreensível na história da imaginação. É o sacrilégio consagrado pela fé.

*

Că teologia a conceput omul după chipul lui Dumnezeu e lucrul cel mai de neînțeles în istoria închipuirii. E sacrilegiul consacrat de credință.


O que há de novo no mundo é a ilusão do novo. Mas essa ilusão é tudo, tudo o que chamamos de mundo. Comparada ao nada, a Criação é um acréscimo majestoso de futilidade na qual os seres encontram consolação em uma espécie de grandeza transtornada e inútil.

*

Ceea ce e nou în lume e iluzia a ce e nou. Dar această iluzie e totul, e tot ce numim lume. Față de neant, Creația este un plus falnic de deșertăciune în care ființa găsește mângâiere într-un fel de măreție mahmură si fără de folos.


A necessidade de salvação provoca no mundo tanto mal quanto o impulso à destruição. Ambos, por meios diversos, produzem danos idênticos. Um homem em busca de salvação é tão indulgente quanto aquele que passa por cima de tudo. Pois toda finalidade conduz à tirania. Em nome do reino dos céus não se cometeram menos crimes que em nome do paraíso terrestre. Excluir algo – em nome do que quer que seja – significa desejar a supressão automática de tudo o que não nos pertence. Toda existência carrega em si um fanatismo incurável; todo ser está sedento de vítimas. Que ato não é implicitamente um ato de intolerância? Se nossas tendências se convertessem em pegadas, restaria sob o sol algo indigno delas? E tudo o que os outros fazem e que nós fazemos não é um pesar pelas dúvidas que deveriam aplacar e enobrecer nossos atos? A vida não é senão um luto permanente de ceticismo.

*

Nevoia de mântuire pricinuiește-n lume tot atât rău ca pornirea spre distrugere. Amândouă, cu mijloace diferite, creează daune identice. Un om ce-și caută mântuirea este tot așa de puțin îngăduitor ca unul ce calcă pe toate. Căci orice ţel duce la tiranie. În numele împărăției cerurilor nu s-au făcut mai puține crime decât în cel al paradisului terestru. A exclude ceva – în funcție de orice – înseamnă a dori suprimarea automată a tot ce nu-ți aparține. Fiece existență poartă în sine un fanatism incurabil; fiece ființă e setoasă de victime. Ce act nu e implicit un act de intoleranță? Imboldurile noastre de s-ar converti în pași ar rămânea ceva sub soare necinstit de ei? Și tot ceea ce fac ceilalți și tot ceea ce facem noi nu este o suferință pentru îndoielile prin care ar trebui să îmblânzim și să înnobilăm actele? Viața nu-i decât un doliu permanent al scepticismului.


Da vida é preciso fazer um soneto – ou enforcar-se.

*

Din viață trebuie să facem un sonet – sau să ne spânzurăm.


No tumulto geral, só o vencido – graças à virtude filosófica da decepção – é capaz de objetividade. Todo triunfo significa presunção, orgulho e ruptura total do horizonte intelectual. Para quem nada dá certo, o conhecimento aparece como única recompensa pelo fracasso. O ser lhe foi proibido; mas ele o reconquistou em espírito. Todo fracasso é um despertar da vida inconsciente, a revelação de uma situação e não uma situação criada por um sentimento. Eis o sentido da objetividade: a incapacidade de tomar partido em causa própria, decidindo-se a falsificar a realidade. Somos imparciais em tudo porque já não participamos de nada. Encaramos tudo de frente com olhos que já não são os nossos.

*

În zarva generală, numai cel înfrânt – prin virtutea filozofică a decepției – este capabil de obiectivitate. Orice izbândă înseamnă înfumurare, semeție si frângere totală a orizontului intelectual. Cui nimic nu-i reușește, cunoașterea [îi] apare ca singura răsplată a eșecului. Firea i-a fost interzisă; dar a recâștigat-o în duh. Orice neizbândă este o trezire din inconștienta vieții, este o revelație a unei situații și nu o situație creată de un sentiment. Acesta-i sensul obiectivității: neputința de a ne mai lua parte nouă înșine, și decide a falsifica realitatea. Suntem nepărtinitori cu toate, fiindcă nu mai avem parte de nimic. Vedem toate în față cu ochi ce nu mai sunt ai noștri.


O que o tédio revela não é tanto a existência, mas sua ausência de mistério. Ela só pode ser o que é; não tem nada a esconder; é pura existência – e nada mais. O tédio é o positivismo de uma alma poética; uma insatisfação entre aparentes equivalências.

*

Plictiseala nu ne mai dezvăluie atât existența, cât lipsa de taină a existenței. Aceasta nu poate fi decât ceea ce este; ea n-are ce ascunde; e existență – și nimic mai mult. Plictiseala este pozitivismul unui suflet poetic; o insatisfacție între aparențe echivalente.


Nascemos para nos apegar às coisas e às ideias; vivemos para despojar-nos delas. A vida é a morte diária da Convicção.

*

Ne naștem spre a ne lega de lucruri și idei; trăim spre a ne despărți de unele și altele. Viața este moartea zilnică a Convingerii.


Um comentário em ““Pensamentos extraviados”, de Emil Cioran: aforismos inéditos de RAZNE”

Deixe um comentário

Preencha os seus dados abaixo ou clique em um ícone para log in:

Logotipo do WordPress.com

Você está comentando utilizando sua conta WordPress.com. Sair /  Alterar )

Foto do Google

Você está comentando utilizando sua conta Google. Sair /  Alterar )

Imagem do Twitter

Você está comentando utilizando sua conta Twitter. Sair /  Alterar )

Foto do Facebook

Você está comentando utilizando sua conta Facebook. Sair /  Alterar )

Conectando a %s