Un text necunoscut al lui Cioran

Observator Cultural, nr. 1063, 26/05/2021

Doi cercetători latino-americani au descoperit absolut din întîmplare că, într-o antologie cu textele lui Cioran publicată la Editura spaniolă Tusquets, în anul 1976, apare un text care nu se găseşte nici în volumele lui româneşti, nici în cele franceze. În plus, acest text, „Împotriva imaginii“, nu apare nici măcar în cea mai completă bibliografie a operei lui Cioran, cea publicată în ediția Pleiade de la Gallimard. E un text necunoscut exegeţilor cioranieni. Cei doi cercetători latino-americani, Rodrigo Inácio R. Sá Menezes¹ – cunoscător şi al limbii române – și Leobardo Villegas Mariscal², refac pentru cititorii revistei Observator cultural această poveste. Mulţumim domnului Ciprian Vălcan pentru această propunere editorială. (Observator cultural)

Articol de: Rodrigo Inácio R. Sá Menezes și Leobardo Villegas Mariscal

Un text enigmatic, necunoscut de către comentatorii operei lui Cioran, se numără printre scrierile selectate care compun Împotriva istoriei,o colecție de aforisme și eseuri ale lui Cioran editată de Esther Seligson.

Esther Seligson (1941-2010) a fost o scriitoare, poetă și istorică mexicană, de origine evreiască, o corespondentă epistolară și o prietenă apropiată a lui Cioran, precum și unul dintre primii traducători ai operei sale în limba spaniolă. Seligson a fost o intelectuală cu mai multe fațete, ale cărei lucrări acopereau o gamă largă de interese, cum ar fi artele, istoria culturală, filozofia și în special filozofia evreiască, mitologia, religia și teatrul. A publicat cărți de poezii și nuvele. Drept recunoaștere a contribuțiilor sale literare, a cîștigat Premiul „Xavier Villaurrutia“, în 1973, și Premiul „Magda Donato“, în 1989.

În 1981, a tradus Istorie și utopie, publicată de Editura mexicană Artífice, și ulterior reeditată de Editura spaniolă Tusquets (1988). Încă din 1981, a tradus Despre neajunsul de a te fi născut, publicată de Editura spaniolă Taurus. Pe lîngă aceste traduceri, ea este autoarea a două cărți de exegetică cioraniană.

Una dintre ele, Împotriva istoriei,³ a fost publicată pentru prima dată în 1976 și apoi republicată în 1986. Aceasta constă dintr-o selecție de eseuri și aforisme nepublicate pînă atunci în spaniolă, extrase și traduse de Seligson din mai multe cărți ale lui Cioran, precum Silogismele amărăciunii, Căderea în timp, dar și din cele care urmau să apară, precum Sfîrtecare și Exerciții de admirație. Ceea ce ne permite să concluzionăm că multe dintre textele viitoarelor sale cărți au existat cu mult înainte de apariția lor și că pe Cioran nu-l deranja să le distribuie prietenilor și editorilor din întreaga lume, pentru a fi traduse și publicate în cît mai multe limbi posibil.

„Pierdut“, „exilat“ și „rătăcit“ într-o a treia limbă străină, spaniola

Ceea ce este cel mai interesant în antologia lui Seligson este însă ultimul titlu din cuprins, „Împotriva imaginii“, un text care lipsește din toate cărțile lui Cioran, dînd impresia că a fost scris în franceză, poate nu cu mult timp înainte, cu presupusul titlu „Contre l’image“. În mod curios, este același titlu cu al unei cărți a filozofului francez Roger Munier,⁴ publicată pentru prima dată în 1963, la aceeași editură care obișnuia să publice cărțile franceze ale lui Cioran, Gallimard. Un alt fapt demn de remarcat este că Munier a coordonat, la Fayard, o colecție numită „L’espace intérieur“ [Spațiul interior], în care a publicat cărți despre budism, taoism, hinduism, printre alte tradiții spirituale și mistice.

Se știe că, pe lîngă textele sale menite să fie publicate în cărți semnate de el, Cioran a lucrat și la cerere, scriind texte la rugămintea unor editori și a unor prieteni. De aici, Essai sur la pensée reactionnaire: à propos de Joseph de Maistre (1977) și colaborarea sa la L’Apocalypse selon Saint Jean,⁵ „Apocalipsa după Sfîntul Ioan“ (1959), a lui Joseph Foret (alături de Salvador Dalí, Jean Cocteau, Ernst Jünger și alții). Și chiar textele publicate în Nouvelle Revue Française (NRF), la solicitarea lui Jean Paulhan, o revistă deținută de aceeași editură care tipărea cărțile lui Cioran, Gallimard. Multe dintre eseurile din Ispita de a exista (1956), de exemplu, au fost publicate anterior în diferite numere ale NRF (și același lucru este valabil și pentru alte cărți ale sale franceze).

Rămînem astfel cu curiozitatea nesatisfăcută și fără alte informații în afară de avertizarea că „Împotriva imaginii“ este, printre alte texte din selecția lui Seligson, „nepublicat“ – chiar dacă celelalte, spre deosebire de acesta, urmau să fie prezentate în următoarele cărți ale lui Cioran, precum Sfîrtecare (1979), Exerciții de admirație (1986) și Mărturisiri şi anateme (1987). „Împotriva imaginii“ este astfel un text „pierdut“, „exilat“ și „rătăcit“ într-o a treia limbă străină, spaniola. Cînd această antologie a fost lansată, la mijlocul anilor ’70, de către Editura Tusquets, cărțile lui Cioran începeau să fie traduse în Spania, datorită diligenței lui Fernando Savater.

Presupunînd că textul a fost într-adevăr nepublicat în altă parte, așa cum susține Seligson, fiind disponibil doar în acest volum, o ipoteză plauzibilă este că „Împotriva imaginii“ a fost inițial destinat să facă parte dintr‑un volum cu texte semnate de diferiți autori, gîndit poate de Roger Munier, poate de un alt editor, și, din anumite motive necunoscute nouă, proiectul nu a continuat. De fapt, Cioran însuși îl menționează într-o notă găsită în mijlocul miilor de pagini ale Caietelor sale. Pe 29 octombrie 1970, el scrie: „Tocmai am scris pentru un volum colectiv un mic text despre imagine, mai degrabă împotriva ei, care ar putea fi semnat de cel mai ortodox credincios. Și totuși nu am fost niciodată atît de departe de o convertire la nimic. Este un «val» mistic, o stare febrilă care mă apucă din cînd în cînd“.⁶

Nici aici nu există prea multe informații și rămînem cu incertitudinea referitoare la identitatea (titlu, natură, editor desemnat) volumului colectiv menționat. Că a fost o cerere din partea lui Roger Munier nu este altceva decît o ipoteză, întărită de următorul fapt biografic referitor la filozoful francez: în 1968, a scris o carte intitulată L’homme anterieur [Omul anterior], care va fi publicată în 1970 cu un titlu diferit, Le Seul [Singurul], de Éditions Tchou. Potrivit biografiei sale, pe site-ul oficial al lui Munier, „această publicație implică nașterea unor relații de prietenie cu Cioran“.⁷ Avînd în vedere acest lucru și amintindu-ne de faptul că Munier a dirijat o colecție de științe umaniste și studii despre religie, misticism și spiritualitate („Spațiul interior“), putem presupune, fără dovezile necesare, că „Împotriva imaginii“ ar fi putut fi publicat într-un volum colectiv care se învîrte în jurul subiectului, dar, dintr-un motiv necunoscut, a fost exclus din acesta. Dacă ultima ipoteză este adevărată, un posibil răspuns pentru a explica refuzul textului este dat chiar de conținutul acestuia și de perspectiva din care Cioran își dezvoltă raționamentul (negativ) asupra (împotriva) imaginii.

Imaginea nu este apariţie

Preocuparea manifestată cu imaginea ca atare nu este izbitoare în sine, deoarece ar putea fi la fel de bine inclusă în gama largă de subiecte („obsesii“) discutate de Cioran în cărțile sale. Imaginea nu trebuie confundată cu simpla aparență. Cioran era perfect conștient de scrierea sa franceză și de alegerea cuvintelor, pentru a începe cu titlurile textelor sale. Nu este „Împotriva aparențelor“ – care, indiferent de inexistența unui astfel de titlu, ar constitui, practic, o mare parte din reflecțiile critice ale lui Cioran. „Împotriva imaginii“ este o piesă unică, specială, deoarece obiectul gîndirii lucide a lui Cioran este noțiunea unei imagini inerent semnificative, diferită de simpla apariție, în sensul că un anumit fenomen „apare“ (phainen, în greacă , înseamnă „a apărea“, „a străluci“). Imaginea este mai mult decît o simplă apariție în măsura în care ne putem raporta în mod semnificativ la prima, care are în sine o valoare afectivă, o semnificație simbolică, o relevanță iconică, în timp ce aceasta din urmă rămîne indiferentă și nediferențiată de masa haotică a fenomenelor.

Este un nivel de reflecție critic mai mare decît cel al aparenței (care poate fi găsit și în textele lui Cioran). Astfel, importanța „Împotriva imaginii“, în cadrul operei extinse ale lui Cioran, rezidă atît în contextul neobișnuit al apariției sale, cît și în specificitatea obiectului criticii lui Cioran. Nicăieri altundeva în întreaga sa operă nu găsim un singur text în care Cioran să se dedice „deconstruirii“ ideii de imagine, cu toată puterea ei culturală și atracția sa perenă pentru omenire, ca să nu mai vorbim despre potențialul fetișism adus de aceasta.

Cînd ne gîndim la „imagine“, vom ajunge inevitabil să ne amintim de ideea biblică despre om ca imago Dei, o dogmă creștină respinsă de Cioran ca o absurditate totală, o noțiune falsă care, în cele din urmă, îl condamnă pe Dumnezeu, sau îl pune într-o lumină foarte proastă.⁸ Un alt exemplu al imaginii, încă în domeniul religios, este icoana, cu a cărei importanță în cadrul creștinismului, Cioran – fiul unui preot ortodox – era foarte familiarizat. Cu toate acestea, în curînd va respinge credința tatălui său și a poporului său, scoțînd în evidență incompatibilitatea dintre prezența răului și suferința universală în lume și ideea unui Creator binevoitor,⁹ atotputernic, pur și perfect în esența sa, devenind astfel precoce un ateu practic.¹⁰

Două alte exemple ale ideii de imagine, dincolo de sfera textului lui Cioran, ar fi, pe de o parte, imaginea mediatică, așa cum este încadrată de autori precum Walter Benjamin (valoare cultului versus valoare expunerii), Jean Baudrillard (simulacre) și, mai recent, Byung-Chul Han (Societatea transparenței), și, pe de altă, noțiunea psihologică a imaginii de sine (image de soi în franceză; self-image în engleză), însăși percepția sau apercepția (Kant) pe care un subiect individual o are despre sine. Cît despre acesta din urmă, deși nu este evocat deloc în „Împotriva imaginii“, este un subiect la care Cioran se întoarce adesea, după cum mărturisesc Caietele sale.¹¹ Una peste alta, așa cum este tipic pentru Cioran, el se îndepărtează de o atitudine religioasă și/sau mistică și își conduce reflecția către o dimensiune ascetică teologic negativă a absenței imaginilor, susținînd că Imaginea ca atare, religioasă sau laică, este întotdeauna un principiu de atașament la această lume „aici jos“ (ici bas, în franceză), la fel precum cuvintele, Cuvîntul ca atare (care implică și o semnificație religioasă, biblică), ambele fiind obstacole în calea mistică spre nuditate spirituală și liniștea interioară.¹² [+]