„Vă închipuiţi că filozofia a ajuns în ceasul în care-şi dă ultima suflare?“ – Ciprian Vălcan în dialog cu Alexis Philonenko

Dilema Veche, 19 mai, 2011. Apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 60, mai 2011

Este unul dintre cei mai originali gînditori francezi contemporani, îmbinînd în mod strălucit o profundă cunoaştere a marii filozofii clasice cu abordări iconoclaste ale unor teme neobişnuite, precum istoria boxului, problema ucigaşilor în serie sau moartea lui Ludovic al XVI-lea. Istoric al filozofiei, specialist în filozofia germană – în special Fichte, Schopenhauer, Kant şi Nietzsche –, Alexis Philonenko a primit, în 1991, pentru volumul său Istoria boxului, Marele Premiu al Cărţii de Sport acordat de Asociaţia Scriitorilor Sportivi. Cele mai recente cărţi ale sale sînt Wilhelm von Humboldt ou L’aurore de la linguistique şi Mo­hammed Ali. Un destin américain.

Aţi scris cîteva cărţi remarcabile despre Niet­zsche. De unde vine interesul dvs. pentru o­pera sa?

Pe vremea cînd eram elev, l-am întîlnit pe Niet­zsche şi limbajul lui mi-a plăcut. Tocmai din acest motiv am studiat, mai tîrziu, gîndirea ger­ma­nă. Limba e un început bun pentru a ajunge să iubeşti gîndirea.

Credeţi că putem înţelege situaţia culturii oc­cidentale contemporane apelînd la in­tui­ţiile filozofiei nietzscheene?

Un autor nu se înşală niciodată cu totul, iar punc­tele lui de vedere sînt mereu interesante. Am putea explica, aşadar, criza culturii occi­den­ta­le pornind de la Nietzsche sau de la Scho­penhauer. Aportul nietzschean este reprezentat de reînvierea gîndirii greceşti. Era ceva destul de răspîndit în epoca lui – în remarcabila sa car­te Psyche, Erwin Rohde a înţeles corect Grecia an­tică; el a văzut în ea originea majorităţii con­cep­telor noastre, mergea de la Grecia pînă la noi. Nietzsche a mers şi mai departe: el a dez­vă­luit în idealurile noastre elementele gîndirii tra­gice şi, dincolo de diferenţa între punctele de ve­dere (Schopenhauer, Stendhal, Dostoievski), a descoperit o muzică necunoscută pînă atunci; a­ceastă muzică este muzica noastră şi prin ea sur­prindem esenţa Europei. Este o unitate de sens. Întîlnim aceeaşi perspectivă la Dante şi în a­cest caz Nietzsche ne ajută nu numai să ne în­ţelegem pe noi înşine, ci şi să îl înţelegem pe el. El domină deci viitorul (actualitatea noastră), dar şi trecutul nostru. Este filozoful total… [+]