Antinomicul Cioran: un „inculpat” vulnerabil – Adrian BUZDUGAN

Un tot format din holomeri, opera fragmentistului Cioran încă nu şi-a epuizat virtualitatea şi vitalitatea semantică. Apar noi exegeze, teze de doctorat pe varii teme, colocvii peste colocvii (Lisabona, Paris ş.a.). Ceea ce exprimă limpede că sunt straturi de adâncime la care spiritul critic încă nu a ajuns, feţe poliedrice sau pliuri de sens ale scrierilor lui Cioran. Mi-au dovedit-o, alături de nu prea multe interpretări juste, şi cele peste douăzeci şi mai bine de edilii ale simpozionului internaţional de la Sibiu, pe care 1-am început în aprilie 1991, când filosoful împlinea optzeci de ani.

Atătea teme abordate, perspectivă după perspectivă, grilă după grilă, aşa încât m-a pus pe gânduri remarca unui amic: mai aveţi ceva de spus despre Cioran?! intr-o atare împrejurare, eseul lui Adrian Buzdugan îmi provoacă, blând, cam o aceeaşi posibilă nedumerire: tot la Cioran ai rămas, prietene? Numai că autorul, cu nume predicativ pentru forţa ideilor, îmi dă o replică sagace: la Cioran nu se rămâne, domnule, la Cioran se ajunge! Ceea ce face prin discursul său care aspiră să ne infăţişeze o altă mască a operei gânditorului care şi-a partajat faima europeană între Răşinariul Sibiului, România Mare şi Paris… [PDF]


Adrian Buzdugan, Procesul lui Cioran. Pitești: Paralela 45, 2020.

Deixe um comentário

Faça o login usando um destes métodos para comentar:

Logotipo do WordPress.com

Você está comentando utilizando sua conta WordPress.com. Sair /  Alterar )

Imagem do Twitter

Você está comentando utilizando sua conta Twitter. Sair /  Alterar )

Foto do Facebook

Você está comentando utilizando sua conta Facebook. Sair /  Alterar )

Conectando a %s