“Eminescu şi Cioran. Pozitivitatea negativului” – Iosif CHEIE-PANTEA

Colocviul Internaţional Comunicare Şi Cultură În Romania Europeană (CICCRE), IV, 2015

Abstract: (Eminescu and Cioran. The positive character of the negative) Emil Cioran’s admiration for Eminescu is total and constant. He considers that the great poet does not only reflect the expression of the Romanian soul’s essence, but also the huge creative force that saved us as a nation from the danger of mediocrity. The positive character of the negative, of the evil in history and in the world, reverberates in plenary and in Cioran’s meditations, due to affinities with deep roots in the romantic spirit.

Keywords: romance, “the bad demiurge”, history, sin, suffering

Rezumat: Admirația lui Emil Cioran pentru Eminescu este totală și constantă. El vede în marele poet nu doar expresia esențializată a sufletului românesc, ci și forța creatoare uriașă care ne-a salvat ca neam de primejdia mediocrității. Pozitivitatea negativului, a răului în istorie și lume, reverberează plenar și în meditațiile cioraniene, în virtutea unor afinități cu rădăcini profunde în spiritul lor romantic.

Cuvinte-cheie: romantism, „Demiurgul rău“, istoria, păcatul, suferința

În Schimbarea la faţă a României, cartea atât de mult incriminată şi oarecum dezavuată ulterior de autorul însuşi, Cioran nu-şi poate reprima uimirea că într-o ţară pe care el o vitupera cu o violenţă nemaiîntâlnită, pentru incapacitatea ei de a ieşi din primitivismul mioritic şi a se ridica la înălţimea lumii moderne, s-a putut ivi un Eminescu. „Ce a căutat pe aici – se întreabă el cu retorică mirare – acel pe care şi un Buddha ar putea fi gelos?”(Cioran 1990a, 74-75). Asocierea poetului cu întemeitorul religiei ce-i poartă numele este semnificativă şi premonitorie, deşi tânărul Cioran a făcut-o mai degrabă printr-o genială intuiţie decât pe baza unei informaţii cuprinzătoare asupra rădăcinilor indice ale gândirii lui Eminescu. Supoziţia aceasta e confirmată de o scrisoare din 1970 către Constantin Noica în care autorul Tratatului de descompunere mărturisea cu francheţe: „Nu ştiam că Rugăciunea unui Dac are ca variantă de titlu Nirwana (scris ca în germană)” (Cioran 1995c, 299).

Periodic, Emil Cioran îl evocă pe Eminescu, mai cu seamă în scrisorile către fratele său Aurel. Aproape de fiecare dată aprecierile sunt însoţite de regretul intraductibilităţii poeziei eminesciene, din cauza limbii în care e scrisă, de o accesibilitate limitată, în ciuda expresivităţii ei unice. Opera lui Eminescu, fireşte, nu putea fi disociată de limba română pe care „metecul” de la Paris n-a contenit, până la capătul vieţii, s-o omagieze. „Zilele trecute – îi scrie el fratelui, în februarie 1974 – am recitit Luceafărul. Nu are pereche în toată literatura franceză (…). Ce limbă avem! Nu cunosc alta mai poetică. Din păcate, e intraductibilă. Tradus, Eminescu devine aproape caraghios, oricum teribil de minor şi învechit” (Cioran 1995c, 119). Un an mai târziu revine asupra temei: „Din nefericire, Eminescu e intraductibil, de aceea e necunoscut în afară. Dacă ar fi fost englez, neamţ sau spaniol, ar fi fost una din marile figuri ale poeziei” (Cioran 1995c, 129). Ideea excepţionalităţii figurii lui Eminescu reapare într-o scrisoare din acelaşi an (1975) către Constantin Noica; reluând vechea întrebare: „Cum oare a fost posibilă o apariţie ca a lui într- o ţară ca a noastră?”, Cioran subscrie fără rezerve la opiniile prietenului său, apărute în cartea, recentă atunci, Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti: „Ai dreptate să te lansezi în asemenea comparaţii (Goethe, Valéry, Leonardo) care n-au nimic delirant. Dimpotrivă” (Cioran 1995c, 306)… [PDF]

Publicidade

Deixe um comentário

Faça o login usando um destes métodos para comentar:

Logo do WordPress.com

Você está comentando utilizando sua conta WordPress.com. Sair /  Alterar )

Imagem do Twitter

Você está comentando utilizando sua conta Twitter. Sair /  Alterar )

Foto do Facebook

Você está comentando utilizando sua conta Facebook. Sair /  Alterar )

Conectando a %s